Asociatia ProgressOn Youth Power

Arhive lunare: noiembrie 2010

De câte ori nu ai jinduit, călătorule, să te aventurezi în locurile unde s-au născut legendele, să vizitezi castele şi să calci pe aceleaşi alei pe care doar regi şi prinţi, cavaleri şi oameni de curte au mai trecut? Să descoperi ascunzătorile eroilor de poveste sau să priveşti lumea de sus, de acolo de unde pornea ea cândva să-şi desfăşoare fortăreţele şi cetăţile…

Iată-ne din nou la drum, cu alte pânze şi alte vopseluri…Diana Serghiuţă, Anca Doczi, Laurian Popa şi Cristian Luchian. Avem alte zece zile la dispoziţie să te purtăm, călătorule, în excursia noastră plină de culoare, pe Drumul Vinului şi pe Valea Mureşului. Îţi vom arăta conace împresurate de stejari bătrâni, domenii îngreunate de vii cu fructul în pârg, rămăşiţe de istorie antică, castele mai noi şi mai vechi, biserici de piatră sau lemn.

Te invităm din nou să ne urmezi în expediţia noastră, în care vom elibera culorile să se aşterne pe pânze, spunându-vă – din forme şi lumini – povestea unui Arad de la începutul timpurilor şi până azi. Nu sunt pagini de istorie scrisă, sunt doar clipe din trecut surprinse şi interpretate în lucrările celor trei artişti. Iar eu am să-i acompaniez dezlegând cuvinte pe hârtie, în speranţa că am să te îmbii, călătorule, să porneşti la drum şi să vizitezi aceste locuri care au nevoie de o atenţie specială.

La a doua invitaţie a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Arad şi a Centrului Cultural Judeţean Arad, am interpretat un nou traseu de zece locaţii, pornind pe Drumul Vinului şi continuând pe Valea Mureşului. Scopul acestui album şi speranţa tuturor celor implicaţi în proiect este de a atrage atenţia asupa necesităţii ca aceste obiective să fie resturate şi conservate, cu istoria incredibilă pe care o conţin. Întoarce pagina şi urmează-ne în această frumoasă călătorie. Iar apoi, ia albumul sub braţ şi vizitează toate aceste locuri.

Va invitam vineri 19 Noiembrie 2010 incepand cu ora 17:00 la SALA CLIO (ARAD – str. Horea, nr. 10) la deschiderea expozitiei de pictura „CONTACT”

Prezinta lucrari:

Diana Serghiuţă, Braşov 1985 – artist plastic

http://www.artdiana.blogspot.com

Laurian Popa, Arad 1980 – artist plastic

http://www.laurianpopa.com

Cristian Luchian, Piatra Neamţ 1975 – regizor de teatru

http://www.cristianluchian.ro

Anca Doczi, Cluj Napoca 1982 – actor, dramaturg

anka_doczi@yahoo.com


Da, ai citit bine! Pe tine te cautam! Pe tine te „vrem”!

Pe tine plin de creativitate, cu o imaginatie bogata si vointa, un artist in devenire ori pur si simplu un tanar(a) ce experimenteaza, te vrem alaturi de noi in lumea handmade! Daca esti pasionat de artizanat si Do It Yourself, de obiecte ori tehnici handmade, esti perfect(a) :D! Haide sa ne cunoastem si sa ne demonstrezi talentul tau.

Pentru mai multe detalii contacteaza-ne  cat mai curand:

  • facebook: Progress On Assoc
  • mail : asociatiaprogresson@gmail.
  • sonbianca@gmail.com
  • id. messenger :  son_bianca
 


Centrul Roman de Politici Europene cauta stagiari:


Durata internshipului: 1 decembrie 2010 – 1 februarie 2010
Tipul internshipului: neremunerat; part time/ full time

Atribuții:
– realizarea unei cercetări proprii în domeniul politicilor europene ce urmează a fi publicat de CRPE la sfârșitul internshipului;
– asistență cercetare în cadrul unor teme de cercetare;
– updatarea platformelor online ale CRPE cu evenimentele la zi;
– traduceri și tehnoredactare;
– realizarea unor baze de date;
– coordonarea/ asistență în vederea organizării de evenimente;
– implicarea în activitățile administrative ale CRPE;

Profilul candidatului:
– studenți sau absolvenți de studii universitare sau postuniversitare în studii europene, relaţii internaţionale, ştiinţe politice, comunicare şi jurnalism/ sau un interes demonstrat în domeniul politicilor europene;
– cunoaşterea la nivel avansat a limbii engleze;
– cunoștințe de operare PC;
– cunoaşterea unei alte limbi străine, de preferinţă rusă, franceză sau germană, reprezintă un avantaj;
– experiența anterioară în voluntariat, cercetare sau advocacy reprezintă un avantaj;
– capacitate de adaptabilitate şi de respectare a termenelor;
– capacitatea de a lucra independent;
– spirit de inițiativă;

Cum aplici?
Dosarul de candidatură ce va conţine un CV în format european şi o scrisoare de motivaţie (incluzând motivația pentru realizarea stagiului și interesul pentru o temă de cercetare) va fi trimis pe adresa de email office@crpe.ro până în data de 15.11. 2010, ora 12.00 p.m.

Ce oferim?
– posibilitatea de a câștiga experiență într-un think-tank autentic;
– un certificat și o scrisoare de recomandare personalizată și conformă profilului individual al fiecăruia;
– un mediu de lucru plăcut, o atitudine deschisă într-un colectiv tânăr;
– un program cu obiective de învățare auto-asumate de către tine (în domeniul politicilor europene).

Doar candidații selectați vor fi contactați telefonic și invitați să participe la interviu. Selecția se va face pe principii concurențiale în funcție de criteriile prezentate la profilul candidatului.


Rohde Public Policy este in cautarea unor stagiari pentru echipa sa din
Bruxelles. Stagiul implica monitorizari si raportari privind evolutia
politicilor europene. Candidatii trebuie sa fie licentiati in stiinte
politice, drept, studii europene sau comunicatii.

Data limita pentru inscriere este: 15 noiembrie 2010

Mai multe informatii despre stagiu si inscriere gasiti aici:
http://www.rohdepublicpolicy.com/en/jobs/internships-brussels-open-until-15-november-2010.html

Pentru alte detalii, adresa de contact este:
internships@rohdepublicpolicy.com


Adunarea Regiunilor Europene (organizatie politica a regiunilor europene)
este in cautarea unui stagiar pentru biroul sau din Bruxelles. Stagiul va
avea o durata de 5 luni, cu incepere de pe 3 ianuarie 2011. Candidatii
trebuie sa fie inscrisi intr-o institutie de invatamant superior, deoarece
contractul se incheie intre AER si universitatea/institutul din tara de
origine a studentului. Cheltuielile de calatorie si cazare sunt suportate
de catre stagiar, urmand ca acesta sa primeasca o alocatie lunara de 150
euro pe perioada stagiului.

Data limita pentru inscriere este: 12 noiembrie 2010

Pentru mai multe detalii despre acest stagiu, accesati:
http://www.aer.eu/home/vacancies/internships/brussels.html


Ambasada britanica din Bucuresti cauta Agenti de nota 10! Pentru campania 10:10. Daca te pasioneaza protejarea mediului înconjurator,  esti revoltat(a) de consumul inutil de energie si ai idei si solutii pentru prevenirea  aceastei  probleme, atunci esti persoana potrivita!

Ce trebuie sa faci?

  • Agentii 10:10 vor „patrula” pe strazi si ne vor „raporta” trei fotografii ale unor locuri/ obiecte  care consuma inutil energie în orasul lor.
  • Toti Agentii vor trebui sa trimita si o descriere a fotografiei, împreuna cu solutii  originale pentru rezolvarea situatiei (în engleza, maxim 4-5 paragrafe).
  • Nu uita sa ne trimiti detaliile de contact!

Despre premii

  • Cel mai inspirat Agent va primi ca premiu o super-bicicleta pentru a se deplasa într-un mod eco.
  • Cei mai buni 10 Agenti vor primi un cadou unicat surpriza (Indiciu: provine dintr-un Boeing 747 reciclat!), împreuna cu o ‘bucatica’ de cultura britanica (Dictionar Oxford sau ghid turistic despre Marea Britanie).
  • De asemenea, contributia lor în concurs va fi trimisa autoritatilor locale, cu recomandarea de a le folosi ca documentatie pentru viitoare ‘proiecte verzi’.

Când si unde?

Trimite-ne „raportul” pe adresa de e-mail press.brit@ines.ro. Termenul limita de înscriere în concurs este 3 decembrie. Castigatorii vor fi anuntati pe 9 decembrie.

Ce spui? Accepti provocarea? Ambasada britanica si orasul tau conteaza pe tine!

Acest concurs este organizat de Ambasada britanica la Bucuresti,  ca parte a campaniei  globale  10:10.

10:10 este o campanie voluntara de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Orice persoana , organizatie sau companie este  încurajata  sa   îsi asume reducerea emisiilor proprii de dioxid de carbon cu 10%  într-o perioada  de 12 luni,  începand din 2010. Campania a fost lansata  în Marea Britanie,  iar successul sau rapid a facut ca  aceasta sa  se extinda  la nivel global  în doar câteva luni. In aceasta  toamna si România a devenit parte a retelei 10:10.  Mai multe informatii  la www.1010global.org (*en).

Mai multe detalii sunt disponibile la http://ukinromania.fco.gov.uk/ro/about-us/working-with-romania/006-1010contest



Programul START! Business este un program international JUNIOR ACHIEVEMENT – YOUNG ENTERPRISE de educatie economica si antreprenoriala tip learning by doing, destinat studentilor cu varste intre 19 si 26 de ani, de la facultati cu orice profil. Programul contine module teoretice, resurse online si un pilot de societate comerciala, care iti ofera:
Experienta unica de a testa, introduce pe piata reala si dezvolta un produs sau un serviciu in cadrul unei companii pilot!
Participarea la finala europeana de la Madrid;
Colaborarea cu consultanti voluntari din mediul de afaceri;
Cunostinte si abilitati de administrare a unei afaceri, increderea si spiritul necesare reusitei ca tanar antreprenor.
Posibilitatea finantarii propriei afaceri la incheierea programului
Incepe aici!
http://startbusiness.jaromania.org/newsletter/newsletter_program_26.10_studenti.htm


„Chansons sans frontieres” (Cantece fara frontiera) este un concurs international de scriere de texte in limba franceza pe tema libertatii de exprimare, drepturile omului si mediu. Concursul este deschis participantilor de toate varstele din intreaga lume (mai putin Franta).

Un juriu profesionist reunit la Paris va selecta si premia cele mai bune patru texte. Castigatorul premiului intai va castiga o excursie in Franta pentru doua persoane si va participa la ceremonia de decernare a premiilor.

Data limita pentru trimiterea textelor este: 5 decembrie 2010

Mai multe detalii:
http://www.chansons-sans-frontieres.fr/


Tinerii fotografi amatori care au intre 15 si 25 de ani, din intreaga lume, sunt invitati sa trimita cele mai bune fotografii ale lor, in care surprind lupta impotriva saraciei in sud. Cele mai apreciate 20 de
fotografii vor fi folosite pentru o expozitie in aer liber in centrul Bruxelles-ului, pe parcursul Zilelor Europene ale Dezvoltarii 2010. In plus, cel mai bun fotograf al competitiei va beneficia de un stagiu de
formare cu un fotograf profesionist in Africa.

Data limita pentru a trimite fotografiile este: 15 noiembrie 2010

Toate detaliile pot fi gasite aici: http://www.shootagainstpoverty.be


Tinerii entuziasti si creativi din intreaga lume, care au intre 14 si 18 ani, care au idei despre cum se poate schimba agricultura, astfel incat sa se produca o mancare mai buna si mai sanatoasa, sunt invitati sa participe
la acest concurs organizat de Institutul International de Cercetare pe Politici Alimentare (International Food Policy Research Institute). Acestia trebuie sa scrie un eseu, o povestire, un poem, o scurta piesa de
teatru, o scrisoare deschisa sau orice alta forma de text de maximum 2000 de cuvinte, in care sa raspunda la urmatoarea intrebare: „Cum putem folosi agricultura pentru a produce mai multa mancare, pentru a creste calitatea
acesteia si a imbunatati sanatatea oamenilor?”.

Autorii textelor castigatoare vor primi premii in bani si copii ale brosurii in care vor fi publicate materialele lor. Textele trebuie sa fie in limba engleza si trimise online pana pe 13 decembrie 2010.

Brosura cu textele castigatoare va fi publicata pe site-ul IFPRI si prezentata la o conferinta internationala pe aceasta tema, ce va avea loc la New Delhi, India intre 10 – 12 februarie 2011.

Toate detaliile sunt disponibile aici:
http://2020conference.ifpri.info/youth-writing-contest